Auto-transformare sau auto-distrugere

Analiza

Viitorul industriei bunurilor de larg consum

Auto-transformare sau auto-distrugere

Directorii generali ai marilor companii din industria bunurilor de larg consum se confruntă cu o dublă provocare: aceea de a răspunde amenințării inovației asupra afacerilor tradiționale și în același timp de a valorifica aceste forțe pentru a dezvolta afacerea de mâine. Această provocare presupune că directorii executivi trebuie să ia în considerare fuziunile și achiziții ca pe un factor strategic de captare a creșterii bazate pe inovație.

În acest studiu analizăm mai profund unele provocări și examinăm modul în care companiile utilizează în mod strategic fuziunile și achizițiile pentru a câștiga bătălia asupra consumatorului.

Principalele concluzii ale studiului:

  • De la "deținerea controlului" la "deținerea consumatorului". Revoluția digitală a transformat lumea, iar datele reprezintă noul câmp de luptă. Această paradigmă oferă un avantaj semnificativ brandurilor agile, digitale, cu active mobile, care folosesc datele consumatorilor în lupta cu concurența și care ocolesc avantajele tradiționale ale economiei de scară și de gamă. Ca urmare, companiile consacrate de pe piață se confruntă cu riscul pierderii loialității clienților, cu scurtarea ciclului de viață al produselor și cu eroziunea cotei de piață.
  • Redescoperirea modelului de afaceri. Potențialul disruptiv al noilor tehnologii este amplificat de schimbările în comportamentul consumatorilor. Start-up-urile care contestă modelul actual de business pot construi afaceri profitabile, care nu au fost pur și simplu posibile acum câțiva ani, aceste afaceri noi furând din cota de piață a companiilor deja consacrate. Combinate, aceste schimbări disruptive reduc barierele de intrare pentru dezvoltarea de produse, reducând costul răspunderii cererii și permițând proliferarea canalelor de produse directe către consumatori.
  • Promisiunea convergenței intersectoriale. Progresele înregistrate în tehnologiile digitale și de analiză modifică modul în care produsele și serviciile sunt dezvoltate, livrate și consumate. Companiile din industria produselor de larg consum se confruntă în momentul de față cu concurenți netradiționali care achiziționează strategic tehnologii pentru a crea noi oferte de produse, proces în timpul căruia reconfigurează concurența.
V-a fost de folos informația?