Politica industrială reintră pe agenda marilor puteri economice. Care sunt domeniile prioritare?

Contextul economic global, tensionat de incertitudinile geopolitice, dar și dezvoltarea exponențială a tehnologiilor digitale avansate, care pot contribui la eficientizarea activității în toate sectoarele de activitate, determină principalele economii ale lumii să revină la practica politicilor industriale pentru a-și atinge obiectivele. Dacă în trecut astfel de politici vizau, cu prioritate, creșterea economică și crearea de locuri de muncă, cele recente sunt concentrate pe securizarea lanțurilor de aprovizionare și dezvoltarea unor tehnologii performante în domeniile cheie ținând cont, de asemenea, de obiectivele climatice. Prin inițiative de acest tip, guvernele pot oferi diverse facilități sau finanțare directă pentru a încuraja investițiile, dar, în același timp, pot genera și tensiuni în relația cu partenerii comerciali sau potențialii investitori.

Printre politicile industriale recente se numără Legea privind reducerea inflației („IRA”) din SUA, Alianța europeană a bateriilor sau inițiativele strategice ale Japoniei privind lanțul de aprovizionare. De asemenea, există numeroase inițiative care vizează cercetarea și inovarea în domenii critice, cum ar fi energia verde și tranziția digitală (Orizont Europa), sau alianțe sectoriale, precum cele care susțin dezvoltarea unor tehnologii de vârf în domeniul semiconductorilor.

Politicile de acest gen și-au arătat în timp beneficiile și au, și în prezent, potențialul de a contribui la surmontarea provocărilor cu care se confruntă economiile și, implicit, companiile din întreaga lume. Pe de altă parte, însă, există și riscul înmulțirii măsurilor protecționiste, din dorința statelor de a asigura companiilor locale stimulente atractive, dar și pentru a atrage cât mai multe investiții străine. Însă acestea nu pot fi duse la extrem (cum ar fi relocarea unor unități de producție în țară, din locații mai eficiente) pentru că, pe termen lung, ar genera costuri de producție greu de susținut. În plus, ar atrage inițiative similare din partea partenerilor comerciali, astfel că, în final, acordurile bilaterale, regionale sau chiar globale în anumite domenii sunt de preferat.

Friendshoring – între avantaje și exces de zel

Totodată, politicile industriale actuale acordă o importanță tot mai mare conceptului de „friendshoring” (care favorizează relațiile economice cu aliații politici) atunci când analizează structura lanțurilor de aprovizionare pentru domeniile cheie ale economiilor, dar și fluxurile financiare.

Un exemplu în acest sens îl poate constitui politica europeană privind investițiile străine directe (instituită printr-un regulament în vigoare din 2020), care prevede că fiecare stat membru are sarcina să examineze investițiile străine directe efectuate pe teritoriul său din perspectiva siguranței și ordinii publice. Regulamentul are în vedere investițiile din afara Uniunii Europene (non-UE), însă autoritățile europene au lăsat la latitudinea statelor membre modul de implementare, astfel că multe dintre acestea, inclusiv România, au impus condiții mult mai stricte la autorizarea investițiilor, ca măsură de protecție pentru sectoarele considerate strategice.

Însă, în România cel puțin, sectoarele strategice sunt foarte vag definite, astfel că, în prezent, aproape orice investiție, fie că este non-UE, UE sau chiar din România, trebuie notificată comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe, special creată în acest scop, pentru a se evita riscul de neconformare. Astfel, o inițiativă menită să protejeze economiile europene de potențiale investiții ostile riscă să se transforme într-o barieră în calea tuturor investițiilor, în anumite state cel puțin.

În concluzie, ideea reindustrializării este benefică pentru economiile din întreaga lume, dacă politicile aferente stimulează dezvoltarea investițiilor locale, pentru că un mediu antreprenorial puternic are potențialul de a spori reziliența economiei la eventuale șocuri externe, dar le încurajează și pe cele străine, fără de care nicio economie nu poate performa la adevăratul potențial. În plus, pentru a fi eficiente, aceste politici ar trebui să fie țintite, pe domenii considerate strategice, pentru care să se dezvolte pachete coerente de măsuri aplicabile pe termen lung.