Digitalizarea mediului de afaceri – cum finanțăm transformarea?

Articol

Digitalizarea mediului de afaceri – cum finanțăm transformarea?

1 aprilie 2024

de Alexandra Smedoiu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România

Articol publicat în anuarul TOP 1.000 CELE MAI MARI COMPANII 2024, editat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Deloitte România | Capitol: Top 20 IT&C

Procesul de transformare digitală a societăților românești în contextul actual este o necesitate, fie ca urmare a unor cerințe legale, fie ca parte a tendințelor pieței. Acest proces implică costuri suplimentare, uneori semnificative, însă acestea pot fi parțial acoperite de finanțările disponibile prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Planul prevede fonduri destinate în principal întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), pentru implementarea tehnologiilor de ultimă generație, cu ajutorul cărora să își eficientizeze activitatea și să dezvolte produse și servicii cu valoare adăugată ridicată. În plus, societățile care activează în cercetare, dezvoltare, inovare pot accesa o serie de facilități fiscale pentru dezvoltarea unor tehnologii inovatoare.

Conform Comisiei Europene, România înregistrează rezultate modeste la digitalizarea întreprinderilor - doar 53% dintre IMM-uri au cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală, față de media UE de 69%, iar decalajul este și mai mare când vorbim de adoptarea tehnologiilor digitale avansate. Dar raportul CE menționează și măsurile prevăzute în PNRR, în curs de aplicare, care pot genera progrese în acest domeniu.

Printre acestea se numără schema de minimis și schema de ajutor de stat pentru digitalizarea IMM-urilor, care prevăd granturi pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate (AI, cloud, blockchain, IoT, securitate cibernetică etc). Bugetul total este de 150 de milioane de euro, iar deschiderea sesiunii pentru depunerea proiectelor este estimată în prima parte a acestui an.

În plus, societățile pot accesa, în perioada următoare, și alte scheme de finanțare pentru dezvoltarea și implementarea unor tehnologii de ultimă generație, dar pe domenii specifice, cum ar managementul deșeurilor (granturi în valoare de 220 de milioane de euro, pentru IMM-uri și întreprinderi mari) și transformarea energetică. Astfel, în prezent sunt active două scheme de finanțare în domeniul energiei - producția, asamblarea și reciclarea bateriilor (150 de milioane de euro, pentru IMM-uri și întreprinderi mari), și producția, asamblarea și reciclarea celulelor și panourilor fotovoltaice (50 de milioane de euro, pentru IMM-uri și întreprinderi mari). Ambele scheme au potențialul de a stimula dezvoltarea unor tehnologii inovatoare, având în vedere specificul activităților vizate.

Totodată, centrele de servicii, care susțin departamente globale de telecomunicații, software, finanțe, resurse umane, automatizare, dar și alte procese de afaceri, au fost sprijinite până la finalul anului trecut printr-o schemă de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea de locuri de muncă, foarte eficientă, de care au beneficiat 70 de companii, cu finanțări de aproape 280 de milioane de euro. Însă bugetul total al schemei a fost de circa 600 de milioane de euro și, pentru că există în continuare interes în această zonă, ar fi de dorit ca Ministerul Finanțelor să continue acest demers cu o nouă schemă de finanțare, pentru ca România să rămână competitivă în regiune.

Majoritatea statelor din Europa Centrală sprijină companiile de acest tip, fie prin granturi directe aferente locurilor de muncă înființate, fie sub formă de facilități fiscale asociate activității la nivelul investiției sau la nivelul entității. Spre exemplu, în Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, facilitățile de acest gen sunt prevăzute să rămână active pe termen mediu.

Așadar, există soluții pentru societățile din România aflate în proces de transformare digitală, dar cadrul de sprijin mai poate fi extins, urmând modelul altor state europene.

Nu în ultimul rând, accesarea facilităților fiscale pentru cercetare-dezvoltare nu poate fi neglijată. Societățile interesate să dezvolte proiecte cu un grad ridicat de inovare pot apela aceste facilități - scutirea de la plata impozitului pe venit (pentru angajații implicați în astfel de proiecte), deducerea suplimentară a cheltuielilor specifice la calculul impozitului pe profit, precum și folosirea amortizării accelerate în cazul echipamentelor utilizate în activitățile de acest gen.

Aceste facilități au fost puțin accesate în trecut din cauza unor neclarități legislative, care au fost corectate în mare măsură, însă aplicarea lor încă necesită analize temeinice, pentru a se stabili cât mai exact tipurile de activități eligibile și cheltuielile aferente.

Prin urmare, în perioada următoare, digitalizarea și inovația sunt domenii cheie care vor beneficia atât de finanțare, cât și de facilități fiscale. Este important ca un număr din ce în ce mai mare de societăți să le acceseze.