Cifrele dau măsura încrederii în agricultură. Cum le facem să lucreze în favoarea României?

Anii buni pentru agricultură se recunosc timpuriu, iar 2025 are premisele să fie unul dintre ei. Cu recolte și venituri care este de așteptat să crească în perioada următoare, exercițiul de încredere ar putea părea simplu de construit. Și totuși, argumentele pentru încrederea în agricultura românească merg dincolo de orizontul următoarelor câteva luni; dincolo de vreme și de vremuri și dincolo de problemele structurale care persistă – fragmentarea suprafețelor agricole, infrastructură precară, supra-expunere la factorii climatici, deficit comercial –, România are atuuri reale pentru sectorul agri-food și o nevoie acută de a le mobiliza.

Cifrele care descriu baza naturală sunt incontestabile, iar Planul Național Strategic le punctează ca atare: terenuri agricole în proporție de 60% din teritoriu (față de media europeană de sub 40%), soluri fertile, favorizate de o paletă climatică divers repartizată în teritoriu și de resurse de apă pentru irigații. Pe de altă parte, emisiile reduse, utilizarea redusă a îngrășămintelor chimice și pesticidelor, la aproape două treimi sub media UE, precum și mixul de resurse regenerabile (solar, eolian, geotermal ș.a.) favorizează direcția „verde” a dezvoltării.

Dar argumentul principal pro-agricultură ca sector strategic de creștere pentru România ține de capacitatea de transformare. Pentru că sectorul agricol românesc se schimbă și, deși ritmul și coerența transformărilor trebuie îmbunătățite, tendința este una vizibilă și ireversibilă.

Cel mai explicit reper pentru a măsura amploarea schimbării sunt cei 18 ani de la aderarea la UE, interval în care agricultura românească a beneficiat de resurse financiare, de modele de intervenție, de reguli și standarde de calitate comunitare. Cifrele sunt, din nou, convingătoare: peste 40 de miliarde de euro fonduri europene intrate în sector, potrivit comunicărilor Ministerului Agriculturii, o valoare a producției agricole care, în ciuda expunerii încă excesive la condițiile meteorologice, poziționează țara noastră în top șapte state UE, cu 22,2 miliarde de euro în 2023, potrivit Eurostat, adică de zece ori mai mult decât în 2007, în compania celor mai performante agriculturi de pe continent – Franța, Germania, Italia, Spania, Țările de Jos și Polonia. De altfel, România a fost în ultimele șase luni din 2024 cel mai mare exportator de cereale din UE, cu 5,1 milioane de tone, adică aproape o treime din totalul exporturilor comunitare de grâne, depășind liderul tradițional, Franța. Reușim să rămânem în topul exportatorilor deservind piețe din ce în ce mai diverse, afectate de scăderea semnificativă a ofertei, pe fondul războiului din Ucraina, și conservăm, pe de altă parte, relații comerciale tradiționale cu piețe din alte regiuni de proximitate, așa cum este Orientul Mijlociu.

Principiile de parcurs ale transformării – competitivitate și durabilitate – par să fi convins stakeholder-ii sectorului, de la fermieri și autorități, până la consumatorul final. Potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial, România se situa în 2023 pe locul cinci în UE după interesul tinerilor fermieri pentru soluții de creștere a productivității care țin cont de criterii ecologice și de bunăstarea animalelor. Totuși, transferul între generații rămâne un capitol de îmbunătățit, dat fiind că, potrivit Eurostat, 44% dintre fermierii din țara noastră au peste 65 de ani.

Agricultura rămâne un contributor esențial la PIB-ul național și ocupă 23% din forța de muncă locală, potrivit INS, cel mai mare procent din UE, care concentrează inclusiv categorii vulnerabile de populație. Deși exporturile au crescut, România a înregistrat în 2024 un deficit în comerțul cu produse agroalimentare de peste 2,5 miliarde de euro; așadar, atât din rațiuni de performanță comercială, cât mai ales luând în considerare dependențele create în alte sectoare socio-economice, agricultura are nevoie de remedierea deficiențelor ce țin de neutilizarea la scară largă a noilor tehnologii pentru a crește în continuare productivitatea, infrastructura de stocare, de transport și procesare, astfel încât țara noastră să ajungă să exporte mai puțin materii prime ieftine și mai mult produse prelucrate, cu valoare adăugată și prețuri mai mari.

Bilanțul încrederii înclină, așadar, optimist. Agricultura românească se bazează pe resurse naturale incontestabile și pe soluții care există și care sunt probate de poveștile de succes ale multor jucători din piață, prezenți inclusiv în topul celor mai mari afaceri locale. Performanța trebuie să fie un efect de sistem, iar performanța în sectorul agroalimentar are o putere unică de propagare, la scara economiei naționale și a societății, în ansamblu.