Mergi la conținutul principal

Antreprenori fără frontiere în UE – de la extinderea afacerii, la soluționarea disputelor

ANUARUL TOP 1.000 CELE MAI MARI COMPANII, 2026 | Capitol 5 Special Top 1.000. Investițiile companiilor antreprenoriale

de Alexandra Smedoiu, Partener, Deloitte România, liderul programului Deloitte Private în România, și Mihnea-Galgoțiu-Săraru, Partener, Reff & Asociații | Deloitte Legal

Mediul antreprenorial din România s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani și a contribuit la dezvoltarea de ansamblu a economiei Românești, atât din poziția de angajator – cumulează peste 60% din angajați -, cât și din perspectiva profitabilității mai ridicate decât a companiilor cu capital străin. Mail mult, antreprenorii români sunt tot mai prezenți în spațiul european, prin exporturi, prin extindere teritorială, dar și prin interacțiunea cu instituțiile europene, inclusiv cele de soluționare a disputelor. În aceste condiții, noua inițiativă europeană de uniformizare a procedurilor de înregistrare a firmelor pe teritoriul Uniunii Europene (UE) le-ar putea facilita planurile de extindere.

Din 2020 până la finalul anului trecut, sumele investite de antreprenorii români în străinătate au crescut de patru ori, de la două miliarde de euro la aproape opt miliarde de euro (în sold, date BNR). Iar trendul ar putea fi accelerat de noile reguli ale UE, în baza cărora antreprenorii își vor putea deschide o firmă în oricare dintre cele 27 de state membre, în 48 de ore, online, cu capital social de un euro. Dar această uniformizare a regulilor contribuie și la creșterea concurenței în atragerea investițiilor dintre statele membre.

Însă, dincolo de formalități mai simple de înregistrare, un antreprenor care vrea să se extindă pe alte piețe ia în calcul și facilitățile fiscale și administrative (scutiri sau reduceri de impozite), schemele de finanțare/ajutoare de stat pentru domenii strategice sau alte înlesniri oferite de țara gazdă pentru a încuraja investițiile străine. Așadar, orice decizie de internaționalizare ar trebui să înceapă cu o analiză a locației - de la oportunitățile de piață, la facilități, disponibilitatea forței de muncă -, astfel încât decizia să se bazeze pe cele mai bune oportunități de extindere.

Abordarea este valabilă pentru antreprenorii români interesați să se extindă în altă țară, dar și pentru cei străini care iau în calcul România, astfel că, pentru a face față concurenței celorlalte state membre, autoritățile naționale trebuie să ofere antreprenorilor interesați cât mai mulți stimuli pentru a investi, de la predictibilitate legislativă, facilități fiscale, transparență în cadrul controalelor fiscale, la mecanisme simplificate de soluționare a disputelor.

Cadrul juridic european, pregătit să gestioneze relațiile contractuale

În prezent, soluționarea disputelor comerciale în spațiul european beneficiază deja de un cadru juridic ce oferă antreprenorilor un nivel ridicat de siguranță în tranzacțiile transfrontaliere. Regulamentele UE privind competența judiciară și recunoașterea hotărârilor judecătorești permit ca o decizie pronunțată într-un stat membru să fie recunoscută și executată rapid în oricare altul. Pentru grupurile antreprenoriale românești, care operează prin entități înregistrate în România sau alte jurisdicții europene, acest mecanism este esențial: contractele încheiate în piața unică pot fi implementate eficient chiar și atunci când litigiile apar între părți din state diferite.

Pe măsură ce companiile românești devin mai active în tranzacții internaționale, se observă și o utilizare mai frecventă a arbitrajului comercial internațional. Datele publicate de Vienna International Arbitral Centre arată că România a fost pe locul doi în clasamentul țărilor de origine ale părților implicate în arbitraje în 2021 și în 2023, iar în 2022 s-a situat pe locul trei. Pentru o economie de dimensiunea României, această poziționare indică o prezență tot mai vizibilă a companiilor locale în litigii comerciale cu element internațional.

Companiile românești apar tot mai des și în mecanisme arbitrale specializate, precum tribunalele organizate sub egida GAFTA pentru litigiile din comerțul internațional cu cereale. Având în vedere rolul României ca exportator agricol major în regiune, această prezență confirmă integrarea mediului antreprenorial românesc în lanțurile comerciale globale.

Și la nivel regional, arbitrajul devine tot mai frecvent mecanismul preferat de soluționare a disputelor în tranzacțiile internaționale, conform raportului Deloitte „Deal Making in Central Europe”. România, parte din această regiune, reflectă aceleași evoluții, pe măsură ce tranzacțiile devin mai complexe și mai bine aliniate practicilor internaționale.

Privite împreună, aceste evoluții arată nu doar existența unor mecanisme eficiente de soluționare a disputelor în spațiul european, ci și maturizarea mediului antreprenorial românesc. În aceste condiții, odată cu uniformizarea procedurilor de operare a firmelor pe teritoriul UE, antreprenorii români vor avea la dispoziție și mai multe instrumente pentru a concura eficient pe plan european.

Did you find this useful?

Thanks for your feedback