Mergi la conținutul principal

Mădălina Stan

Senior Consultant, Indirect Tax

Mădălina este Consultant Senior în cadrul Departamentului de Impozite Indirecte al Deloitte România, specializată în consultanță privind taxele și obligațiile de mediu, precum și în soluții de economie circulară. Cu aproximativ 8 ani de experiență în consultanță de mediu, deține expertiză în domenii precum răspunderea extinsă a producătorilor (ambalaje, EEE, baterii și acumulatori), gestionarea și raportarea deșeurilor, audituri de conformitate și obținerea autorizațiilor de mediu. De asemenea, a coordonat timp de 2 ani o echipă de specialiști de mediu, susținând implementarea unor proiecte complexe pentru companii din industrii diverse, inclusiv farmaceutic, automotive, retail, FMCG și construcții. Mădălina are experiență și în dezvoltarea și implementarea de soluții digitale pentru calculul și raportarea obligațiilor de mediu, contribuind la optimizarea costurilor și a proceselor de conformare. Totodată, a sprijinit clienți în identificarea și implementarea unor inițiative de economie circulară, cu focus pe eficientizarea utilizării resurselor, reducerea deșeurilor și creșterea sustenabilității operaționale. Este licențiată în Știința Mediului și deține un master în Evaluarea Integrată a Stării Mediului, obținute în cadrul Universității din București, fiind totodată certificată în managementul deșeurilor, audit de mediu și ESG.