Războiul mondial cu inflația și armele sale învechite

Articol scris pentru nr. 86 al publicației trimestriale, exclusiv print, CRONICILE - Curs de guvernare. Titlurile și autorii numărului actual pe următorul link: https://bit.ly/3zxKmV3

Economia globală se confruntă, de doi ani încoace, cu o serie de evenimente fără precedent în istoria recentă – pandemia, care a blocat lanțurile de aprovizionare, urmată de criza materiilor prime și a produselor energetice și conflictul militar din Ucraina. Măsurile luate de guvernele lumii și de organismele financiare internaționale în toată această perioadă au fost pe măsura provocărilor, dar, așa cum se anticipa încă de la primele valuri de stimulente financiare eliberate pentru a susține economiile afectate de pandemie, acestea au avut și un impact mai puțin fast - inflația generalizată. Cu ce luptă statele lumii, în special cele europene, în bătălia cu noul inamic comun? Ce opțiuni are România în acest context?

În Europa, inflația a devenit o certitudine încă din toamna anului trecut, când Comisia Europeană (CE) a transmis statelor membre un set de recomandări pentru protecția populației și firmelor împotriva scumpirii produselor energetice, constând în măsuri imediate (subvenții, reducerea temporară a unor taxe și impozite specifice pentru consumatorii vulnerabili etc.) și măsuri pe termen mediu pentru creșterea rezistenței sistemului energetic la potențiale șocuri externe (reducerea dependenței de Rusia). Până în martie 2022, 25 de state membre au adoptat măsuri care au redus facturile la energie pentru 70 de milioane de consumatori casnici și pentru câteva milioane de firme.

Cele mai multe țări au acordat diverse subvenții consumatorilor, dar 17 au apelat inclusiv la măsuri fiscale, printre cele mai frecvente fiind reducerea sau chiar scutirea de TVA pentru gaze și electricitate, scăderea sau eliminarea taxelor de furnizare (de rețea, interconectare etc.) sau a altor taxe specifice, inclusiv a certificatelor verzi.

Inițial, măsurile au fost limitate la perioada iernii, dar au fost prelungite și suplimentate pe fondul conflictul din Ucraina, având în vedere dificultățile suplimentare generate în piața energiei. Noul context afectează inclusiv implementarea Pactului Verde European, lansat de CE la sfârșitul anului 2020 ca principală direcție în domeniul energetic pentru următorii 30 de ani. Tranziția către economia verde, obiectivul central al pactului, ar putea avea de suferit în condițiile în care dificultățile de aprovizionare au împins multe țări să revină la producția de energie pe bază de cărbune.

În aceste condiții, Europa este pusă în situația de a-și reanaliza strategia energetică la foarte scurt timp după ce direcția fusese stabilită.

Sabia cu două tăișuri a cotelor reduse de TVA

Însă nu doar politica energetică trebuie reanalizată. Devine tot mai evident că țările europene au nevoie de mecanisme mai flexibile de protecție a populației în cazul unor evenimente neprevăzute – crize de sănătate, inflație și, mai nou, conflicte militare – și de finanțarea aferentă. Dar în lipsa unui cadru fiscal comun, deciziile în acest domeniu se iau cu dificultate la nivelul UE, astfel că responsabilitate rămâne în sarcina fiecărui stat.

Totuși, statele membre pot acționa în comun în zona taxelor indirecte, unde există o serie de norme aplicabile la nivel comunitar. Astfel, în contextul creșterii accelerate a prețurilor, autoritățile au convenit revizuirea directivei de TVA, astfel încât toate țările să poată introduce cote reduse de TVA sau chiar zero pentru anumite produse și servicii. În cei aproape 30 de ani de la stabilirea primelor norme comune au fost acordate multiple derogări, astfel că anumite state beneficiau deja de facilități de acest fel, iar acum se intenționează uniformizarea lor. Cota standard rămâne valabilă (peste 15%) și, în plus, statele vor putea opta pentru două cote reduse, până la 5%, pentru anumite bunuri și servicii (cuprinse într-o anexă a directivei), o cotă sub 5% și o cotă zero pentru cel mult șapte categorii de produse considerate necesități de bază – alimente, medicamente, alte produse farmaceutice.

Aplicarea mai multor cote reduse de TVA ar putea tempera creșterea prețurilor, dar rezultatul este incert, iar impactul pe buget ar putea fi considerabil. De altfel, și Comisia susține că o exagerare în această direcție pune în pericol capacitatea statelor de a colecta venituri și, implicit, de a-și asigura stabilitatea fiscal-bugetară. În consecință, decizia va fi luată în funcție de disciplina fiscal-bugetară a fiecărui stat în parte.

Alegerea României: lupta împotriva efectelor, lupta împotriva cauzelor

Măsurile luate până acum în țara noastră pentru combaterea inflației au vizat plafonarea prețurilor la electricitate și gaze naturale, dar a fost vehiculată intens și ideea reducerii TVA, fie doar pentru gaze și electricitate, la 5%, fie cota generală, fie pentru alimente (scădere sau chiar eliminare). Însă, indiferent care ar fi varianta aleasă, ar fi eficientă ar fi o astfel de măsură în România, în contextul actual? Scăderea TVA la alimente de la 24% la 9%, operată în 2015, s-a transmis în prețuri în proporție de 80%, într-un moment în care toate țările europene se confruntau cu inflație negativă. În prezent, cu presiuni inflaționiste interne și externe, este greu de presupus că reducerea TVA s-ar reflecta la fel de mult în prețuri. În același timp, rezultatele ar fi temporare, dacă nu se acționează asupra cauzelor, iar revenirea la cotele anterioare de TVA ar fi și mai dureroasă.

Așadar, efectul reducerii TVA ar fi resimțit doar în oarecare măsură și temporar de către consumatori, în timp ce comercianții și-ar putea acoperi astfel o parte din costurile suplimentare generate de scumpirea utilităților, dacă nu transferă reducerea de TVA în scăderea prețurilor. Totodată, o astfel de decizie ar stimula prea puțin economia locală, dat fiind că balanța comercială a României este de multă vreme deficitară, inclusiv pe zona produselor agroalimentare.

În plus, având în vedere că TVA asigură peste 20% din totalul veniturilor statului, potrivit execuției pe 2021, o reducere a cotei ar adânci deficitul bugetar, greu de ținut sub control în special în această perioadă. România are de multă vreme cele mai reduse venituri fiscale în PIB (27% față de media UE de 41,1% în 2020) și se află sub procedură de deficit excesiv, inițiată de CE în 2020, pentru depășirea limitei de 3% din PIB în 2019. Procedura a fost suspendată în perioada de vârf a pandemiei, dar autoritățile și-au asumat readucerea deficitului sub 3% din PIB, până în 2024. Pentru acest an, deficitul este stabilit la 5,84% din PIB, astfel că, pentru respectarea angajamentului, statul trebuie să găsească soluții pentru creșterea veniturilor. În aceste condiții, ar fi posibilă o reducere a cotei de TVA, oricare dintre ele, fără a afecta suplimentar echilibrul bugetar?

Scăderea taxării pe muncă – efect imediat și impact de durată

Pe lângă reducerea TVA, printre măsurile fiscale de combatere a inflației vehiculate în ultimele luni se mai numără scăderea accizelor la carburanți (la care s-a renunțat pe fondul discuțiilor cu CE) și reducerea contribuțiilor sociale. Dintre acestea, cea din urmă pare a avea impactul cel mai previzibil, dat fiind că efectul asupra veniturilor plătitorilor de contribuții ar fi imediat și măsurabil. Având în vedere că atât contribuția la sănătate (CASS) cât și cea la pensie (CAS) sunt în sarcina angajatului, suma exactă cu care crește venitul net va pute fi calculată imediat ce se cunoaște procentul cu care se reduce contribuția.

Ca o consecință directă, scade presiunea pe angajatori, care pot astfel analiza înființarea de noi locuri de muncă. Povara fiscală pe muncă, una dintre cele mai mari din UE, reprezintă de multă vreme un factor descurajant pentru investiții în România. În țara noastră, salariile sunt taxate cu aproximativ 43% din venitul brut, în timp ce în Bulgaria taxele ajung la 35%, în Croația și Polonia la 39%. În Ungaria, Cehia și Slovacia, taxele salariale sunt aproximativ la același nivel cu cele din România.

Măsurile pentru menținerea și atragerea forței de muncă sunt cu atât mai importante în această perioadă în care populația aptă de muncă scade constant, iar necesarul este în creștere accelerată, dacă ne raportăm doar la implementarea proiectelor cu fonduri europene, în special cele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență.

În același timp, este adevărat că și reducerea taxelor pe muncă ar avea impact asupra bugetului dar, în acest caz, există perspectiva recuperării sumelor din creșterea numărului de locuri de muncă (contribuții sociale și impozit pe venit, taxe pe profit din dezvoltarea afacerilor, taxe pe consum din creșterea producției interne etc.)

Nu sunt de neglijat categoriile sociale care, în prima fază, nu ar beneficia de reducerea taxelor pe muncă, printre care se numără și pensionarii, dar, în cazul acestora, autoritățile pot lua măsuri specifice, eventual diferențiat în funcție de gradul de vulnerabilitate, până în momentul în care bugetul asigurărilor sociale va permite majorarea pensiilor în mod sustenabil.

În final, indiferent de măsurile adoptate, atât de România cât și de celelalte state europene pentru limitarea efectelor inflației, acestea ar trebui să țintească, simultan, și creșterea economică durabilă, care să genereze venituri suplimentare la bugetul de stat, dar și locuri de muncă mai multe și bine plătite. Pe scurt, să stimuleze investițiile.