Tranziția energetică a României în lumina noilor ținte climatice

România s-a angajat prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 să reducă până în 2030 cu 43,9% emisiile ETS față de valorile din 2005 și să crească ponderea globală a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie cu 30,7%. Aceste angajamente reprezintă efortul țării noastre de a contribui la atingerea țintelor climatice asumate la nivelul Uniunii Europene până în 2030: reducerea cu minimum 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea ponderii energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie cu 32%.

În România, gazele naturale au o pondere de aproximativ 30% din consumul intern de energie primară. În anul 2019, consumul total de gaze naturale a fost de 121,2 TWh (78,9 TWh au reprezentat consum noncasnic), din care producția internă a acoperit 78%, iar importul, 22%. În plus, cărbunele rămâne resursa energetică primară de bază în componența mixului energetic. Strategia Energetică a României 2020-2030, cu perspectiva anului 2050, caracterizează cărbunele drept „un combustibil strategic în susținerea securității energetice naționale și regionale”. În fapt, în perioadele meteorologice extreme, cărbunele stă la baza rezilienței alimentării cu energie și a bunei funcționări a Sistemului Energetic Național (SEN), acoperind o treime din necesarul de energie electrică.

Green Deal-ul european impune însă la nivelul uniunii tranziția către o economie sustenabilă, incluzând aici și tranziția de la cărbune și combustibili fosili la energie produsă din surse regenerabile. Mai mult, la nivelul Uniunii Europene, ideea folosirii combustibililor fosili drept combustibili de tranziție de la cărbune nu a fost acceptată decât marginal.

În acest context, tranziția energetică a României către tehnologii cu emisii scăzute de carbon și energie din surse regenerabile se citește în cheia subiectelor delicate, scindată între obligația de a se alinia noilor tendințe energetice la nivel european și obligația de a asigura necesarul de energie național fără costuri suplimentare excesive. Astfel, la nivel european, investițiile necesare pentru realizarea țintelor fixate pentru 2030 se ridică la 7 trilioane de dolari, în timp ce, în România, Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice evaluează investițiile necesare îndeplinirii obiectivelor propuse la 22,6 miliarde de euro, excluzând necesarul de investiții pentru satisfacerea cererii de energie în perioada 2021-2030.

Anticipând dificultățile acestei tranziții, Uniunea Europeană a lansat un mecanism de finanțare dedicat regiunilor dependente de industrii ce produc gaze cu efect de seră. Fondul pentru Tranziție Justă, cu un buget de 17,5 miliarde de euro, va finanța investițiile ce vor susține tranziția anumitor regiuni intens dependente de cărbune către o industrie sustenabilă. În plus, Mecanismul de Redresare și Reziliență, instrument dedicat relansării economiei europene în urma pandemiei, cu un buget impresionant, de peste 650 de miliarde de euro, va susține o dublă tranziție: climatică și digitală. Astfel, 37% din totalul bugetului va consta în investiții ce au ca obiectiv îndeplinirea țintelor climatice, în timp ce 20% din acesta va consta în investiții ce au ca obiectiv digitalizarea.

În acest context, ecuația tranziției energetice a României rămâne complicată, având în vedere că doar 35% dintre locuințele din România sunt racordate la rețeaua de gaze, iar conductele de gaz din România însumau, la finalul anului 2019, aproape 42.300 km (mai puțin de jumătate din rețeaua de gaze a Ungariei). Mai mult, aproape 1 miliard de euro urmează să fie alocați extinderii rețelei de gaze a României în următorii șapte ani, un semnal că, în primă instanță, gazul natural ar putea deveni combustibilul ales pentru eliminarea progresivă a cărbunelui.

România va trebui așadar să hotărască rapid modul în care va realiza tranziția energetică. Fie va înțelege schimbarea în cheia oportunităților și va profita de liniile de finanțare deschise (sau ce urmează a fi deschise la nivel european) pentru a atinge țintele asumate prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, fie va continua să construiască noi capacități pentru combustibili fosili, urmând să realizeze a doua tranziție energetică ulterior și în mod decuplat de la ajutoarele europene.