Sectorul energiei termice, în fața unui an de răscruce

Articol

Sectorul energiei termice, în fața unui an de răscruce

27 martie 2018

Atât pentru sectorul energiei electrice, cât și pentru cel al energiei termice, 2018 se profilează ca un an de cotitură. Este primul an în care vom simți efectele liberalizării prețului energiei electrice la clienții casnici și ultimul an în care subvenționarea energiei termice în sistem centralizat se va aplica egal tuturor consumatorilor, indiferent de venituri.

Ar fi ideal ca mecanismele de piață, actuale sau viitoare, să funcționeze astfel încât prețurile energiei electrice și termice să fie rezonabile pentru clienți și sustenabile pentru ceilalți participanți din lanțul valoric: producători, transportatori/distribuitori și furnizori.

Experiențele de până acum ne indică excese din ambele părți. Pe de o parte, avem clienții “apărați” de autoritățile de reglementare sau cele locale, beneficiind de reducerea sau anularea scumpirilor solicitate constant de producători sau furnizori. Pe de altă parte, aceștia din urmă reclamă costuri tot mai crescute sau nevoia de noi investiții:  de unde pot fi acestea acoperite?Din prețul de vânzare/tariful reglementat, firește.

Și astfel imaginea de ansamblu a celor două sectoare de azi ne arată că toate părțile implicate sunt nemulțumite. Prețurile sunt prea mari, sau prea mici – depinde pe cine întrebi, calitatea serviciilor reflectă vechimea infrastructurii și lipsa investițiilor. Desele modificări ale cadrului fiscal sau ale celui de reglementare vin să întunece și mai mult imaginea.

Dincolo de strategii sau studii, claritatea și echilibrul pot fi aduse, într-o primă fază, printr-o măsură simplă – definirea consumatorului vulnerabil.

Cel mai bun exemplu în acest sens vine din domeniul energiei termice. Indiferent de venituri, toți bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire beneficiază astăzi de același nivel al subvenției. În plus, plătesc și cel mai mic preț al gigacaloriei din România, în condițiile în care nivelul de trai în Capitală este cel mai ridicat din țară. De la 1 aprilie 2019, însă, ar trebui să beneficieze de subvenție doar consumatorii vulnerabili.

Dacă subvenția ar fi acordată doar acelor consumatori care au nevoie într-adevăr de aceasta, atunci prețul ar reflecta mult mai corect condițiile pieței și ar conferi încredere și stabilitate investitorilor. Odată realizate investițiile în rețeaua de termoficare, pierderile ar scădea, iar agentul termic ar fi livrat la o temperatură conformă. Asigurând condiții de livrare optime, clienți noi s-ar racorda la sistem, crescând astfel eficiența acestuia și, implicit, sustenabilitatea prețurilor de vânzare.

Un articol de Răzvan Nicolescu, Lider pentru industria de energie și resurse naturale Deloitte România

Materialul a fost publicat in Top 1000. Cele mai mari companii din Romania- 2018, un proiect realizat de Ziarul financiar cu sprijinul Deloitte.

V-a fost de folos informația?