Performanța se construiește sustenabil

Sustenabilitatea este în 2023 mai mult decât o opțiune principială, este un standard asumat, cu termene deja apropiate, într-un orizont de câteva decenii, iar România este angajată în efortul comunitar de performanță și responsabilitate în domeniu. Obiectivul major al Uniunii Europene, asumat prin ratificarea Acordurilor de la Paris privind schimbările climatice, este acela de avea, până în 2050, primele economii și societăți neutre climatic, iar, ca reper intermediar, anul 2030 ar trebui să marcheze reducerea cu cel puțin 55% față de nivelul din 1990. Pentru a transpune în practică această ambiție, este nevoie de mai mult decât mobilizare birocratică pentru reglementare și raportare, este necesară o transformare a paradigmei economice, iar valurile de șoc resimțite de state și industrii în ultimii ani, în regiune și în lume, arată că tranziția trebuie accelerată și gândită ca soluție ireversibilă.

Performanța din top 1.000 cele mai mari companii este revelatoare din acest punct de vedere. Regăsim pe primul loc o companie din sectorul energetic convențional, petrol și gaze, OMV Petrom, care și-a asumat la rândul său o strategie ambițioasă pentru 2030, a cărei materializare va angrena, dat fiind tipicul industriei, eforturi fundamentale de reconversie. Pornind de la acest exemplu, nu este nici hazardat, nici prematur, ci dimpotrivă, este necesar și responsabil să vizăm ca fiecare dintre cele 1.000 cele mai mari companii din România să înceapă sau să își accelereze tranziția spre „verde” în 2023.

Gândit și planificat profesionist, procesul de „sustenabilizare” a businessului, adică a consumului de resurse și materii prime, a infrastructurilor și proceselor de producție, poate aduce numeroase oportunități pentru afaceri. Alternative de finanțare cu fonduri naționale și comunitare dedicate sustenabilității, atractivitate în piață, pentru clienți și investitori, eficientizarea bugetului operațional prin reducerea costurilor de aprovizionare, de energie ș.a., crearea de noi locuri de muncă și sporirea rezilienței sunt numai câteva dintre acestea și este evident că fiecare are o rază de impact care trece dincolo de business, spre economie și spre societate în ansamblu. Între beneficiile macro sunt, așadar, de menționat securizarea creșterii și a competitivității economice și a pieței muncii, dinamizarea sectorului cercetare-dezvoltare, creșterea securității energetice, îmbunătățirea stării ecosistemelor și a sănătății publice și, poate cel mai important, perpetuarea confortului și a prosperității câștigate în ultima jumătate de secol; toate acestea corespund angajamentelor luate prin Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a Organizației Națiunilor Unite. În scenariul opus, eșecul sau întârzierea acțiunii climatice au fost puse în discuție în cadrul Forumului Economic Internațional de la Davos ca amenințări pe termen lung, cu potențial de a agrava problemele sociale cele mai importante la nivel global, adică sărăcia și decalajele de dezvoltare între regiuni și continente, distribuția inechitabilă a resurselor și declinul demografic.

Această analiză este cât se poate de pertinentă pentru România, care prezintă și o serie de vulnerabilități tipice, între care rapoarte internaționale recente amintesc ritmul deteriorării mediului, impredictibilitatea pieței muncii și a disponibilității mijloacelor de trai, precum și gradul de îndatorare și politizarea resurselor strategice. Analizând aceste riscuri prin raportare la sectoarele economice cel mai bine situate în topul celor mai mari 1.000 de companii, este necesar să punem în context și să dezbatem amenințări precum seceta și deșertificarea, care vor afecta potențialul de generare a hidroenergiei, agricultura și toată zona de industrii asociate, precum și decuplarea tot mai pronunțată a aptitudinilor formate în sistemul educațional clasic de nevoile reale din piața muncii, cu atât mai mult dintr-o piață a muncii care are ea însăși nevoie de transformare.

Pe ce mizează, totuși, România și economia autohtonă? Pe un potențial încă subevaluat în zona resurselor regenerabile, pe o tradiție industrială diversă, pe un capital uman dinamic și receptiv și pe o vocație antreprenorială în creștere, care, combinate într-un efort comun de sprijin public-privat, pot capitaliza urgența transformării „verzi” ca oportunitate de dezvoltare și de „re-industrializare”. Pentru că, dincolo de interesul național evident, Europa și regiunea au nevoie în viitorul apropiat de România performantă, responsabilă și rezilientă.