De la idee, la finanțare, la vânzare sau preluare, până la integrare - o privire asupra companiilor din tehnologie din persp

Articol

De la idee, la finanțare, la vânzare sau preluare, până la integrare - o privire asupra companiilor din tehnologie din perspectivă M&A

26 martie 2024

de Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România

Articol publicat în anuarul TOP 1.000 CELE MAI MARI COMPANII 2024, editat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Deloitte România | Capitol: Concluzii

De mai mulți ani, rapoartele privind piața de fuziuni și achiziții (mergers and acquisitions – M&A) indică faptul că volumul și valoarea tranzacțiilor în domeniul tehnologiei cresc constant. Analizele Deloitte arată, de asemenea, că acesta se află în top din perspectiva numărului de tranzacții. Companiile din tehnologie reprezintă potențiale ținte de achiziție pentru diverși investitori, inclusiv pentru jucători din cu totul alte sectoare (financiar, energie, sănătate etc.), care își doresc să utilizeze tehnologia dezvoltată de acele companii. Cumpărătorii, indiferent de industria și specificul lor, își asigură astfel accesul la tehnologii de vârf, la angajați valoroși sau la soluții noi, adesea patentate, care îi pot ajuta să rămână competitivi sau să devină lideri pe anumite piețe. Iar interesul pentru astfel de soluții este uriaș, după cum ne arată și povestea primului „unicorn” românesc, care vine tot din zona de tehnologie.

Tranzacțiile de M&A oferă companiilor de tehnologie o cale de a-și extinde prezența la nivel global, iar România se înscrie în acest trend. În ultimul timp, au fost anunțate o serie de tranzacții importante, cu valori cumulate de sute de milioane de euro, în care jucători internaționali au cumpărat companii dezvoltate în România de antreprenori locali.

Potențialul României în domeniu este evident și produce efecte în economia națională. Ponderea valorii adăugate brute a sectorului IT&C în PIB-ul României a avut o tendință ascendentă, ajungând la 8,2% în primul trimestru din 2023, semnificativ peste media zonei euro, de 4,8%, conform datelor Eurostat. Cu abordarea potrivită, țara noastră se poate dezvolta și mai mult în acest domeniu care va influența viitorul în mod semnificativ.

O idee fără finanțare rămâne doar o idee

Foarte important pentru orice companie de tehnologie, indiferent că se află la început de drum sau în faza de dezvoltare, este suportul financiar. Bineînțeles că ideea care duce la crearea unei noi soluții tehnologice este importantă, însă, fără susținere financiară, fără investițiile unor business angels sau ale unor fonduri de investiții, aceste companii nu se pot dezvolta și nu pot avea acces la piețe regionale sau chiar globale. Numeroasele finanțări de zeci de milioane de euro atrase de companii de profil ne indică un trend crescător în acest sens.

Ce vrea să vadă un investitor?

Pentru a atrage investitorii, un model de business solid și o strategie clară de piață sunt esențiale. Planul de business ar trebui să evidențieze modul în care compania își propune să-și monetizeze produsele sau serviciile și să-și extindă prezența pe piață. De asemenea, investitorii sunt interesați să înțeleagă riscurile asociate afacerii și modul în care acestea sunt gestionate. În plus, un plan de business ar trebui să abordeze în mod transparent și aspecte precum concurența, reglementările și vulnerabilitățile tehnologice.

În discuția cu un potențial investitor, o companie trebuie să prezinte clar modul în care urmează să utilizeze fondurile atrase pentru a sprijini creșterea și dezvoltarea afacerii. Planurile ar trebui să evidențieze investițiile propuse în cercetare și dezvoltare, extinderea pe anumite piețe și consolidarea capacității operaționale.

Viața posttranzacție

Un alt aspect crucial în tranzacțiile din domeniul tehnologiei este reprezentat de procesul de integrare post-achiziție. Integrarea sistemelor și a infrastructurii tehnologice este esențială pentru a asigura un flux operațional fără sincope. Acest proces poate implica migrarea datelor, consolidarea platformelor software și alinierea proceselor operaționale. De asemenea, sunt importante integrarea din punctul de vedere al culturii organizaționale și facilitarea colaborării între echipele provenite din companiile implicate în tranzacție. O comunicare clară și deschisă poate contribui la reducerea incertitudinii și a rezistenței la schimbare.

Identificarea și realizarea sinergiilor sunt cruciale pentru valorificarea beneficiilor tranzacției. Acestea pot include economii de costuri, îmbunătățirea produselor sau serviciilor existente și accelerarea inovației.

Atragerea și retenția angajaților cheie sunt esențiale pentru succesul post-achiziție, iar planurile de compensare și programele de dezvoltare a carierei pot juca un rol important în menținerea acestor angajați.

Sectorul tehnologic este în mod inerent dinamic, caracterizat de inovație constantă și de transformare profundă. El rămâne atractiv pentru investitorii care caută inovația, care își doresc să se extindă pe anumite segmente de piață, să se poziționeze competitiv și să-și atingă anumite obiective financiare. Activitatea de M&A în domeniu are așadar toate premisele pentru a rămâne robustă. Însă este important de reținut că succesul unei tranzacții în acest domeniu depinde în mare măsură de alinierea strategică, de integrarea eficientă și de capacitatea de a gestiona provocările ce derivă din reglementări și din diferențele de cultură organizațională.