Acest site utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului dumneavoastra. Prin accesarea acestui site sunteti de acord cu utilizarea de cookie-uri. Va rugam sa consultati politica noastra privind Cookie-urile pentru mai multe informatii referitoare la utilizarea, stergerea sau blocarea acestora.

Adaugă la favorite Email Tipărește această pagină

Deloitte organizează astăzi conferința anuală pe aspecte fiscale și juridice

Consultanți și oameni de afaceri discută provocările și oportunitățile aferente cadrului fiscal și juridic actual

București, România – 8 noiembrie, 2012 – În fiecare an, Deloitte invită mediul de afaceri la o conferință dedicată celor mai recente modificări ale cadrului fiscal și juridic, oportunităților și provocărilor pe termen lung, precum și tendințelor pe plan local și internațional ce pot facilita derularea afacerilor de zi cu zi.

Printre subiectele care vor fi abordate, agenda include aspecte generale care țin de ariile de specializare Deloitte (taxe directe și indirecte, servicii de consultanță juridică oferite de firma de avocatură afiliată, Reff & Asociații, servicii de Business Process Outsourcing), sesiuni dedicate aspectelor fiscale și juridice specifice anumitor industrii (servicii financiare, retail și producție, industria farmaceutică), precum și teme legate de mobilitatea salariaților.

O parte din sesiunea plenară și un workshop separat sunt dedicate unui subiect despre care consultanții fiscali anticipează că va deveni din ce în ce mai important pentru afacerile locale, pe termen mediu – managementul riscului fiscal.

"Într-un mediu în care impactul incertitudinii fiscale și modificarea abordărilor fiscului se numără printre cele mai frecvente provocări identificate de comunitatea de afaceri, managementul riscului fiscal a urcat în lista de priorități ale liderilor de business”, spune Alexandru Reff, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice. "Acest lucru implică o cunoaștere aprofundată a legislației locale și europene, contextul inspecțiilor fiscale, bune practici în ceea ce privește atât autoritățile fiscale, cât și comunitatea de business. Este motivul pentru care l-am invitat pe Robbert Hoyng, Partener Taxe din Deloitte Olanda, care va împărtăși invitaților noștri din experiența și expertiza uneia dintre cele mai mature piețe fiscale din Europa".

Deloitte Tax furnizează asistență companiilor locale și internaționale în diverse aspecte – consultanță strategică în domeniul fiscal, planificare fiscală internațională, impozite directe, revizii fiscale, fuziuni și achiziții, stabilirea prețurilor de transfer, impozite indirecte, servicii de detașare internațională, servicii de contabilitate și salarizare.

Reff și Asociaţii este societatea de avocați afiliată Deloitte România, operând împreună cu practica multidisciplinară a Deloitte România și cu rețeaua internațională de avocați Deloitte Legal care colaborează cu Deloitte pe plan global. Avocații săi au experiență substanțială în diferite domenii, incluzând fuziuni şi achiziţii, drept societar şi comercial, drept bancar, pieţe de capital, tranzacţii imobiliare, dreptul muncii, insolvenţă, litigii fiscale şi comerciale, dreptul concurenţei.

De-a lungul anilor, echipa Deloitte de consultanți fiscali și juridici a crescut susținut atât ca număr, cât și ca portofoliu și performanță. Echipa este condusă de Alexandru Reff – Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Dan Bădin – Partener Taxe Directe, Pieter Wessel – Partener Taxe Indirecte, Sorina Mardare – Partener Business Process Outsourcing, Andrei Burz Pînzaru – Partener Servicii Juridice și Raluca Bontaș – Director Taxe și coordonatorul echipei Global Employer Services. În prezent, Deloitte are în jur de 140 de consultanți fiscali și juridici, care acoperă aproape jumătate din veniturile anuale ale firmei.

Data ultimei actualizări: