Acest site utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului dumneavoastra. Prin accesarea acestui site sunteti de acord cu utilizarea de cookie-uri. Va rugam sa consultati politica noastra privind Cookie-urile pentru mai multe informatii referitoare la utilizarea, stergerea sau blocarea acestora.

Adaugă la favorite Email Tipărește această pagină

Deloitte demarează a 14-a ediție a competiției Technology FAST 50 Central Europe

Sesiunea de înregistrări se încheie pe 15 iulie, iar rezultatele vor fi anunțate în luna octombrie

Send to LinkedInDistribuiti aceasta pagina

București, 15 mai 2013 – Deloitte a lansat competiția Technology FAST 50 2013, un proiect anual care recunoaște și ierarhizează cele mai dinamice companii de tehnologie din Europa Centrală. Sesiunea de înscrieri pentru aceste premii de top la nivel regional și industrial este deschisă până pe 15 iulie.

Aflat la a 14-a ediție, Deloitte Europa Centrală Technology FAST 50 include cele mai dinamice companii de tehnologie din regiune, în baza ratei de creștere a veniturilor din ultimii cinci ani (2008 – 2012). De asemenea, companiile trebuie să dețină proprietate intelectuală care contribuie semnificativ la veniturile operaționale; sau să dedice o parte substanțială din venituri pentru cercetare și dezvoltare de tehnologie.

„România s-a alăturat acestui proiect pentru prima dată în 2008 și de atunci și-a consolidat în mod susținut nivelul de reprezentativitate de la 6% în 2008 (cu trei companii finaliste) la 12% astăzi. Ediția de anul trecut a marcat rezultate istorice,” reamintește Ahmed Hassan, Managing Partner Deloitte România. „Astfel, o companie românească s-a plasat pe locul 1 pentru al doilea an consecutiv, în timp ce o altă finalistă a debutat în categoria dedicată companiilor de dimensiuni mari (Big 5), ceea ce reprezintă o premieră pentru industria locală de tehnologie. În plus, cu o creștere medie de 3.408%, finalistele noastre s-au situat cu mult peste media clasamentului per ansamblu, iar România ocupă acum locul 3 în regiune ca reprezentare, după Polonia și Ungaria”.

În 2012, lista finalistelor din România a fost formată din Vola.ro S.R.L. (locul 1, din București, cu o creștere de 17.323% a veniturilor în perioada 2007-2011), SmartTel S.A. (locul 14, București, +894%), TeamNet International S.A. (locul 16, București, +870%), Crys Computers S.R.L. (locul 25, București, +597%), Accesa (locul 28, Cluj-Napoca, +501%) și Ingenio Software S.R.L. (locul 43, București, +264%).

Proiectul Deloitte Central Europe Technology FAST 50 include companii din Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Estonia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, România, Serbia, Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegovina și Lituania.

Pe lângă clasamentul primelor 50, programul include o categorie separată pentru companiile în plină ascensiune (Rising Stars), care nu se încadrează la criteriul celor minim cinci ani de activitate. Companiile eligibile trebuie să fie operaționale de cel puțin trei și cel mult cinci ani (3 - 5 ani) și să raporteze venituri anuale de peste 30.000 de euro pentru perioada 2010 – 2012. În caz contrar, li se aplică aceleași criterii de selecție ca la FAST 50.

Separat, categoria Big 5 ierarhizează cele mai dinamice cinci mari companii de tehnologie care au înregistrat o creștere extraordinară pe ultimii cinci ani. Pentru a fi eligibilă, o companie trebuie să corespundă criteriilor de selecție FAST 50 și să raporteze venituri anuale pe ultimul an din perioada analizată (în cazul de față, 2012) de peste 25 de milioane de euro.

Criteriile de înregistrare și eligibilitate sunt disponibile pe site-ul regional Technology FAST 50, www.deloitte.com/fast50ce. Ca și în anii anteriori, finaliștii se califică în mod automat în competiția mai amplă Deloitte EMEA Technology FAST 500.

Data ultimei actualizări: